24-11-07
Ei bine, incep cu ultima zi si voi continua cu cele doua luni de pana acum. Ieri am fost in Salamanca. Spania este intr-adevar surprinzatoare. Salamanca este un oras destul de mare si foarte istoric. Nu stiu de ce, toata viata m-au fascinat Bisericile si catedralele (Biserica scris cu majuscula, asa am invatat la Religie).
Ei bine, in Salamanca am vazut cea mai frumoasa catedrala. Aerul rece, catedrala imensa, seara. La lasarea intunericului luminile s-au aprins si catedrala s-a schimbat, a devenit si mai frumoasa. Pasarile… nu stiu ce fel de pasari erau dar zgomotul pe care-l faceau iti ingheta sangele in vine.
Nu m-a impresionat Universitatea, nici muzeul superb pe dinafara si plin de kitchuri in interior, nici gradinile, nimic adunat cat m-a impresionat acea catedrala de care mi-a parut rau sa ma despart.
Ziua nu a inceput bine pentru ca n-am dormit decat 4 ore inainte sa plecam, insa cred ca s-a terminat bine. Am ajuns acasa tarziu, cu ultimul autobuz Salamanca-Madrid. Vreo 3 ore. Ca de obicei, in autobuz m-am simtit iar ca in liceu, am ras oprindu-ne numai cand ne mai aminteam de ceva cat de cat important, ca mai apoi sa continuam.
Americanca l-a sunat din autobuz sa-i spuna sa cumpere bere pentru ca aici, dupa 23:00 nu mai poti cumpara alcool (lege) si oricum nu prea mai gasesti magazine non-stop… de fapt, nu gasesti deloc. Si stam in Centru! El era in alt oras si a spus ca nu vine acasa. Atunci am simtit cum o mare bucata de cer se prabuseste peste inima mea.
Am ajuns acasa foarte obosita, cu gandul ca ma bag in pat fara sa fac dus, ca vreau doar sa dorm. Surpriza… era acasa! Nu numai ca era acasa, dar m-a intrebat daca vreau sa ies cu el. Pentru prima oara intrebarea imi era adresata mie si numai mie. “Ok, unde mergem?” “Nu stiu, te sun sa-ti spun unde suntem” “No, you come and pick me up from home!” “No, you come there!” “Than I’m not coming.” “Fine, have fun” “You too”. Scurt, sec, apoi nu stiam cum sa fac sa dau timpul inapoi. De ce tocmai acum mi-am exercitat doza puternica de orgoliu, de ce tocmai azi.
Pana la urma ne-am intalnit. Si am fost doar noi doi. Era frig afara, parul meu zbura in toate partile, imi curgeau lacrimile din cauza vantului. Ei bine, in Spania s-a lasat frigul. Si cu toate astea, imi place din ce in ce mai mult. Nu stiu cat la suta are el de-a face cu treaba asta, cert este ca imi place. Aici. Si de el. Si mult.
Dupa 45 de minute de mers in frig si vant am intrat in primul bar inca deschis, intr-unul din cartierele centrale ale Madridului, renumit pentru zecile de baruri. El… deja beat. Eu… obosita. O bere, doua, trei, am pierdut numarul si am inceput sa-i vorbesc. Si el mie.
Nu stiu daca va fi ceva… de fapt… trebuie sa fie. Lucrurile nu pot sa ramana asa, voi avea grija sa nu ramana in acest punct. “You’re hard to get, easy to keep and hard to dump”. Exact asa este. Insa cel mai dificil… este greu de obtinut. Nu cred ca mi s-a mai intamplat niciodata sa lupt asa de mult pentru cineva… la inceput. Problema este ca stiu, simt ca si el ma place si ma vrea dar… pe langa faptul ca este timid cred ca este si putin las. Orice ar fi, ma simt excelent, simt din nou ca traiesc, ma simt iar tanara si sincera sa fiu… mi-a fost al naibii de dor de sentimentele astea. Acum… trebuie sa ma pregatesc sa ies la plimbarea de duminca seara. Si de data asta ies cu el. Si desi e la mai putin de 5 metri si o usa distanta, mi-e dor de el si abia astept sa-l vad.
Am ajuns acasa la 6 si ceva dimineata. A dormit cu mine pana la 9. Apoi mi-a fost frig.
