Ah… probabil ca v-ati dat seama ca lucrurile nu merg tocmai bine din moment ce scriu numai in romana. Orice urma de fericire, orice zambet imi este rapid sters de pe fata de catre el. Nu prea mai pot sa ma bucur de nimic. Simt ca nu am voie.
Stiu ca daca as fi plecat as fi regretat si stiam intainte sa fac decizia ca daca voi ramane voi regreta. Ei bine regret, dar cum zice Ramurica, mai bine sa regreti ceva ce ai facut. Dar daca ma intorceam nu oare FACEAM ceva? Mai conteaza? Acum sunt aici si trebuie sa traiesc cu asta.
Singura problema este ca ma simt incorsetata, captiva, simt ca nu pot face nimic sa fie bine. Nu stiu ce sa fac, unde sa ma duc si nici nu mai am putere. Ma simt inconjurata si atacata din toate partile. Aproape ca nu mai vorbim unul cu altul. Iar Centrul este ataaat de departe… numai gandul ca e atat de departe ma deprima si mai tare.
Aici e pustiu, e urat, e liniste si nu e pentru mine. El vine dintr-un oras cu 20.000 de oameni si eu vin dintr-unul cu 4 milioane. Cum as putea eu sa ma obisnuiesc cu singuratatea strazilor? Imi vine sa plang dar trebuie sa ma abtin pt ca este aici.
Nu stiu ce vreau. Parca trece timpul pe langa mine uneori. Si eu nu-l folosesc cum ar trebui, nu-l folosesc la maximum. Nu stiu ce sa fac si parca ma incearca un dor. Nu numai un dor de duca… un dor… Ma duc sa ma fardez strident, asa cum fac mereu atunci cand sunt deprimata, sa ma imbrac si ma duc in viata.
Madrid, unde m-ai lasat sa ma duc?
iulie 7, 2008 la 8:11 am
…uneori ma intreb cat de asemanatoare pot fi fiintele ce ne guverneaza trupurile.
De fiecare data te citesc iti inteleg fiecare cuvant ca si cand ar fi fost al meu. Fiecare traire pe care o ai o inteleg poate un pic peste 100%.
Weekendul asta m-am gandit non stop la “Unde-i Oliv…sa o iau la mare cu mine…sa plecam numai noi…” Dorul de duca il simt curgand prin fiecare particica a trupului. Dorul de anumite lucruri ma incearca in fiecare secunda.
Simt ca sunt iarasi pe punctul de a claca…ma pierd undeva pe drum si nu inteleg de ce, nu inteleg unde, nu inteleg cum, nu inteleg…!
Ieri am intrat in baie. Dupa dus, m-am uitat in oglinda, m-am demachiat, chiar daca nu eram machiata…anticearcan, fond de ten, pudra, blush, mergem pe verde la ochi, mult verde…mai deschis, mai inchis, rimel…! Nu plecam nicaieri…! Ma uitam in oglinda si ma vedeam trista. Simteam tristetea curgand valuri, valuri…! “Iubita…mai ai mult in baie??? Hai iesim pe undeva!” Sunt iubita si totusi oglinda reflecta tristetea si singuratatea. As fi vrut ca pentru prima data in viata-mi oglinda sa ma minta. Dar ea nu stie sa faca asta…, nu?
Si uite asa ca o tzoapa am iesit din baie, fardata, cu prosopul in jurul meu, cu o stare de rahat pe care o traiam langa omul care ar face orice sa fiu fericita. Oare de ce nu este de ajuns??? Ce altceva imi mai doresc? De ce nu-mi pot trai fericirea??? De ce nu-mi pot urla fericirea??? De ce trebuie sa ma fardez strident???
Am afisat un zambet pe fata, am incercat si am si reusit sa simulez ca-mi este bine…acum astept clipa in care voi rabufni. Caci trebuie sa vina si o astfel de clipa, nu?
Suntem captive! Daca nu ne este bine, de ce nu fugim? De ce? De ce? De ce…?
iulie 7, 2008 la 1:45 pm
De ce stai acolo, daca nu iti e bine? Ma deprima ingrozitor cand vad prin ce treci si nu inteleg nimic. E asa de usor sa fii fericit, numai sa iti gasesti perechea, chiar am ajuns sa cred in asta. E total diferit de ce scriai acum cateva luni, uita-te te rog la postarile tale mai vechi si trezeste-te.
iulie 8, 2008 la 8:25 pm
eh fetelor… e bine sa va am pe aici…
in ordinea aparitiei pe scena: Ana, number 3 is always lucky. si cu asta am spus tot. am incredere in tine
Cris, nu vreau sa te deprim. Stau aici pt ca am semnat deja un contract la care nu vreau sa renunt doar pt ca am mofturi. Nu am citit ce am scris mai demult dar o voi face.
Perechea… o sa gasim multe de-a lungul vietii, tocmai de aceea nu MAI disper.
Si la ora asta am un sictir de dragosteeeee…. si un chef de o bauta cu prietenii… de nici nu pot sa va explic.
Mi-e dor de voi fetelor